Războiul cu Juventus i-a fost fatal lui Zeman
În anii ’90, când era unul dintre antrenorii în vogă în Italia, la Roma, Zdenek Zeman a sărit la gâtul Juventusului. I-a acuzat pe medicii clubului din Torino în 1998, că își dopează jucătorii, făcând referiri mai ales la faptul că Gianluca Vialli și Alessandro Del Piero folosesc steriozi, iar lumea fotbalului din Italia l-a pus la zid pe ceh. Declarațiile sale au fost ulterior considerate false, chiar de un raport al Curții de Arbitraj de la Lausanne. Au deschis însă o anchetă în Italia, unde procurorul Raffale Guariniello nu l-a considerat nebun pe ceh. Probele culese de Guariniello depășesc acum 12 dosare a câte 400 de pagini, care vorbesc despre situația din fotbalul italian, unde o serie de foști jucători suferă de boli incurabile. Probabil, din cauza substanțelor dopante îngurgitate de-a lungul carierei.
Războiul deschis cu puternicul club italian, în general, cu fosta „eminență cenușie” a acestuia, Luciano Moggi, în particular, par a-i fi fost fatale tehnicianului ceh. Cel puțin din punct de vedere al viitorului, inexistent practic, al acestuia, în fotbalul din Peninsulă. În 1999, Zeman a părăsit Serie A și pe AS Roma și de atunci nu a mai revenit la echipe de top din Italia. Totul din cauza influenței lui Moggi, care i-ar fi închis porțile la grupările importante din Italia. În 2000, cehul a preluat-o pe Napoli pentru câteva luni, însă susține că și atunci a fost prins într-o capcană a controversatului om de fotbal.
Aventura lui Zeman la Napoli (2000), o capcană marca Moggi
„Am putut să lucrez în liniște în Italia ca antrenor până în 1998, dar problemele mele au început după ce am vorbit despre larga practică a dopajului la Juventus. M-au făcut idiot, iar Luciano Moggi a împiedicat cluburi precum Bologna sau Palermo să semneze cu mine, pentru că erau sub influența sa. Antonio Giraudo, un alt director important de la Juventus (anchetat și el alături de Moggi în celebrul CalcioPoli. n.r.) chiar i-a reproșat lui Mario Moroni, vice-președinte la Lecce, că au semnat cu mine (Zeman a fost la Lecce între 2004-2005 și 2006, n.r.).Experiența cu Napoli din 2000 a fost o capacană regizată de Moggi, care a vrut să mă ruineze. Giorgio Corbelli (patron la Napoli în acea perioadă, n.r.) m-a demis în direct la TV după un egal cu Perugia, deși jucaserăm bine și când aveam doar 7 meciuri la echipă. Cândva, mai târziu, Corrado Ferlaino (președinte și co-proprietar cu Corbelli la Napoli în 2000), mi-a spus că m-au angajat doar pentru că Moggi le-a dar acordul. Eram unul dintre cei mai mari antrenori din Europa, iar acel om m-a ruinat”, a spus Zeman.
De partea cealaltă, fostul oficial al Juventusului s-a declarat amuzat de acuzele lui Zeman și i-a dat o replică interesantă. „E clar că omul suferă de niște complexe. A spus că i-am ruinat cariera făcându-l să antrenez pe Napoli? Dacă toți dușmanii mei ar primi banii pe care i-a luat el pentru o lună de 2 milioane și jumătate de lire (apriximativ ) pentru puțin este o lună de muncă, nu aș mai avea prieteni! Acest om nu mai e calm când vorbește. Spune că era cel mai bun antrenor din Europa? Atunci de ce nu a luat niciun trofeu? E vina mea că nu mai antrenează? A antrenat și în Italia și Serbia, și acolo era sistemul meu?”.
Zeman a evoluat un sezon la Fenerbahce, după ce a plecat de la Roma (1999), iar ultima aventură la cârma unei echipe s-a încheiat în 2008, după o scurtă perioadă la Steaua Roșie Belgrad.
Moggi, protagonistul scandalului Calciopoli
Luciano Moggi a activat ca director general la Juventus în perioada 1994-2006, punând la cale o impresionantă rețea de persoane din arbitraj și federație care a lucrat pentru interesele torinezilor. Scandalul interceptărilor telefonice din 2006, cunoscut sub numele de Calciopoli, a scos la iveală toată această organizare perfect orchestrată de familia Moggi, iar sancțiunile se cunosc: 5 ani interdicție pentru Moggi și retrogradarea lui Juventus.
13 trofee a câștigat Juventus cu Moggi la conducere: 5 titluri, o Cupă a Italiei, 4 Supercupe ale Italiei, o Ligă a Campionilor, o Supercupă a Europei și o Cupă Intercontinentală
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER